Vicepreședintele Parlamentului European (PE), Victor Negrescu, a declarat sâmbătă, după incheierea Congresului PSD, că Marcel Ciolacu „a reușit să dezvolte relații foarte bune cu liderii europeni și liderii influenți la nivel internațional”, relații care „au adus o serie de beneficii” pentru România. Legat de postul de Comisar European, Negrescu a precizat că o decizie în acest sens se va lua săptămâna viitoare.
Întrebat despre calitățile lui Marcel Ciolacu pentru funcția de președinte al României, Victor Negrescu a ținut să ofere doar câteva exemple dintre reușitele președintelui PSD în funcția de prim-ministru.
A reușit să renegociem Planul de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel a fost posibil să creștem pensiile românilor. Am intrat pe cale aeriană și maritimă în spațiul Schengen, după 13 ani de așteptare. Am reușit să fim mai aproape de intrarea în programul Visa Waiver și de intrarea în OCDE.
Acestea sunt rezultate concrete care îl recomandă (n.red. în funcția de președinte), a spus eurodeputatul social-democrat într-un interviu pentru GÂNDUL.
Legat de numele noi din conducerea partidului, Victor Negrescu a precizat că este un susținător al deschiderii partidului pentru oameni tineri.
Am susținut mereu deschiderea partidului și de ce nu, aducerea unor oameni tineri în formațiunile noastre politice. Mă bucur să continui și eu în această conducere. (…) Da, avem oameni noi care au venit în prim plan, oameni care au dovedit rezultate bune în domeniile lor de activitate.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi la Bruxelles că i-a transmis șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, propunerea României de Comisar European în persoana actualului vicepreședinte al Parlamentului European, social-democratul Victor Negrescu. (detalii AICI)
Acesta spune că este onorat de propunerea făcută de premier. Negrescu a precizat că decizia finală va fi luată săptămâna viitoare, după consultări în coaliție.
O decizie finală urmează să fie luată doar săptămâna viitoare, după ce premierul României va discuta cu partenerii noștri de coaliție și poate și cu președintele României. Mi se pare normal lucrul acesta, a punctat vicepreședintele PE.
Legat de portofoliul vizat de țara noastră, Victor Negrescu speră la un portofoliu pe economie: „Vizăm un portofoliu pe zona economică, pentru că prioritatea zero a viitoarei Comisiei Europene este legată de investiții”.
CITIȚI ȘI: